21/11/2023
Dragi prieteni,
Vremea rece reprezinta o sentinta la moarte pentru multe animale, dar in special pentru cele gestante si puii acestora. Nascuti in ploaie si frig, fara acces la mancare si o mana blanda care sa le dea o sansa, iarna e cea mai grea perioada a anului pentru blanosii fara omul lor.
De aceea, echipa noastra face tot ce ii sta in putinta pentru a ajunge cu clinica mobila in locatii unde stim ca e nevoie de ajutorul nostru, atata timp cat vremea ne va permite. Daca saptamana trecuta am fost la Frumusani, unde echipa ELI For Animals si voluntarii locali fac o treaba fantastica de aproape o decada in a educa comunitatea ca sterilizarea e singura solutie responsabila, cu efecte reale pe termen lung, saptamana aceasta echipa noastra se va afla la Fetesti (astazi si maine), sprijinind eforturile DAPPD de a limita abandonul si suferinta animalelor. Saptamana viitoare, echipa noastra se va afla in comuna Jilava, iar apoi, cand toata lumea sarbatoreste ziua nationala si weekend-ul lung aferent, noi vom fi in Pecineaga (1-3 decembrie), pusi pe treaba pentru una din ultimele campanii ale anului din zona.
Fiecare zi de campanie, fiecare programare reprezinta vieti salvate in aceasta perioada a anului si de aceea suntem profund recunoscatori fundatiei Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz - SUST care sprijina aceste evenimente. Datorita lor putem ajuta oameni precum aceasta bunicuta venita la campania din Frumusani pe jos, cu "odorul" in sacosa, recunoscatoare ca cineva o poate ajuta, ca exista oameni carora le pasa de suferinta si chinul adesea nevazut al animalelor din curtile oamenilor.
Voua, tuturor celor care ne sunteti alaturi, va suntem tare recunoscatori si va rugam sa continuati sa promovati mesajul detinerii responsabile de animale, care incepe cu sterilizarea prietenilor nostri blanosi.
Nu in cele din urma, va reamintim ca in clinica noastra din Str. Cezar Bolliac nr. 12, sector 3, continua campania de sterilizare, microcipare si inregistrare gratuita in RECS a cainilor de rasa comuna cu detinatori din sectorul 2, un proiect salutar al Primariei Sectorului 2. Dacă nu v-ați programat blănosul favorit deja, iată câteva detalii importante:
- ❗️Campania se desfășoară DOAR până la finalul lunii decembrie 2023!
- ✅️Bugetul proiectului prevede sprijin pentru sterilizarea şi microciparea gratuită a 500 de câini de rasă comună, cu sau fără stăpân, de pe raza Sectorului 2; de asemenea, pentru câinii deja sterilizați, aceștia pot fi microcipați si înregistrați gratuit în RECS (incluzând eliberarea carnetului de sănătate) prin acest proiect!
- ☎️ Pentru a vă programa, vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon 📞0728980840 (Biroul Adăpost Animale, Primăria Sectorului 2), de luni până joi în intervalul orar 09:00-16:00 şi vineri de la 09:00 la 13:00.
Va așteptăm cu drag!