30/09/2019
Caprele ne-au lasat sa mergem pe brana lor. Pentru ca ne dadusem intalnire cu Omu. Omu, din Bucegi. Cei mai multi dintre noi il vedeam pentru prima data. De aceea, el ne-a primit cm se cuvine.
Mai intai, ne-a incantat privirea -- si sufletul, de acolo, de sus, de pe Brana Caprelor, de pe poteca de la 2280 de metri, din peretele vertical al Bucsoiului. De unde toata lumea Bucegilor era parca la picioarele noastre. Jos, frumoasa vale Malaiesti, cu impunatorul sau Turn. In spate, valea Tiganesti cu culmea, refugiul si hornurile Tiganesti. Si departe in zare, bucuria a fost mare cand s-a vazut in toata frumusetea ei intreaga creasta a Pietrei Craiului. Apoi, pe masura ce inaintam pe Brana, plutind pe o mare de nori, am vazut hat departe, Magura Codlei si Varful Postavaru cu peretele de calcar cu traseele de alpinism din abruptul sudic al Postavarului. Alaturi, Piatra Mare, iar in departare, varfurile dintate ale Ciucasului. Si imediat ce brana s-a terminat si ne-am intors la 180 de grade in jurul Bucsoiului, s-a ivit Releul de la Costila, aflat la altitudinea de 2490 m. Si uite asa, i-am cunoscut pe toti vecinii Omului.
Pana la el, am trecut insa sa-l salutam si pe fratele lui mai mic, pe Bucsoiu. Mic, de 2492 de metri.
De aici, il zarim la o aruncatura de bat pe Omu. De fapt, din Vf. Bucsoiu, coboram intr-o sa unde ochii ne sunt atrasi in stanga de solzii in zig zag ai Crestei Balaurului, iar in dreapta de haul Vaii Malaiestilor. Urmeaza apoi o panta abrupta. Ultimii 100 de metri diferenta de nivel si gata, Omu ne primeste la el.
De fapt, noi ne-am strans in jurul Omului. Oameni frumosi, a caror pasiune este muntele. Care traiesc impreuna aceasta experienta. Care descopera muntele din inima lor. Care se bucura de reusita parcursului. Care au lacrimi in ochi atunci cand se invecineaza cu cerul. Care stiu ca vor reveni. Pentru o noua intalnire cu el. Cu Omu. Sau cu Moldoveanu. Sau cu frumosul Crai.
Pentru ca ei si-au ales muntele. Pentru ca ei traiesc la altitudine.
Text si foto
