24/07/2020
Alarma a sunat puțin înainte de 7 dimineața.
În câteva secunde tot echipajul era urcat în autospeciala de pompieri. Printre ei și Răzvan, elev al Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, care se află în practică.
Toți îl așteptau pe șeful de echipaj să le spună la ce vor interveni.
Urcând în mașină acesta i-a zis șoferului:
- Mergem în comuna Suharău!
- E incendiu? a întrebat Răzvan.
- Nu, nu. Mergem să salvăm o viață. O să avem nevoie de o pătură pentru că victima este căzută în fântână.
- Și cm scoatem omul din fântână cu o pătură?
- Am zis că mergem să salvăm o viață, nu un om. Noi, aici, salvăm VIEȚI. De data aceasta este vorba despre un pisoi. Vom lega pătura cu o cordiță și o coborâm în fântână, sigur se va agăța de ea.
Misiunea a fost încheiată cu succes de echipajul de pompieri, astfel că după câteva minute de la momentul ajungerii la locul intervenției, pisoiul era deja în brațele lui Răzvan care încerca să-i oprească tremuratul.
În acel moment i-a sunat telefonul, era mama lui.
- Da, mama!
- Te-am tot sunat. Ești bine?
- Sigur! Am fost la o intervenție și am salvat o viață, are 4 luni și îl cheamă Petrică.
- Ai salvat un copil?
- Nu e copil. E un pisoi.
- Un pisoi?
-Da, mama! Noi, aici, salvăm vieți!
În cele 3 luni de practică, Răzvan are deja 10 misiuni la care a participat.
La numai 22 de ani, a simțit pentru prima dată bucuria salvării și a înțeles care este menirea pompierilor:
“NOI ,AICI, SALVĂM VIEȚI!”