08/09/2022
Romania…
Cruzime la adapostul public BREASTA din Craiova. Peste 50 de câini au fost ucişi nelegal în adăpost de către persoane neautorizate. Un reprezentant al unei organizaţii a sesizat la 112, iar politia i-a comunicat că nu sunt autorizaţi să se deplaseze la adăpost şi să depună o sesizare scrisă. În acelaşi timp, a sunat la miliţia animalelor, iar reprezentanţii acestei structuri i-au comunicat să depună o sesizare sau să sune pe şeful biroului, care nu a mai răspuns la nici un telefon. (l-au sunat şi alte persoane).
În condiţiile în care, aceiaşi reprezentanţi ai BPA au efectuat mai multe controale la iubitorii/deţinători de animale şi adăposturi ale unor ONG-uri cărora le-au aplicat mai multe sancţiuni, majoritatea pentru reclamă proprie.
Ori, uciderea câinilor fără drept, era o mare urgenţă.
BPA a fost înfiinţată exclusiv pentru cruzimi fata de animale nu pentru substituirea atribuţiilor celor de la DSVSA.
"reținându-se că în cazul în care nu sunt acceptate măsurile propuse nu se poate asigura punerea în aplicare în mod eficient și cu celeritate a demersurilor de eficientizare a mecanismelor de prevenire a relelor tratamente aplicate animalelor sau abuzurilor ori cruzimilor asupra animalelor, cu impact emoțional pentru cetățeni, elemente care vizează interesul public general, iar în contextul arătat demersul nu poate fi amânat, existând riscul unor blocaje sau disfuncționalități instituționale, și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare impune adoptarea unor măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență"
Cruzimile faţă de animale sunt exceptate din atribuţiile actuale ale BPA DOLJ😡😡😡
Se pare, și pentru alte structuri județene.
SĂ ne precizeze Direcţia pentru Protecţia Animalelor din cadrul IGPR la ce telefon trebuie sunat în cazurile în care la 112 se răspunde cm se răspunde, iar poliţiştii din cadrul BPA nu răspund la telefon pentru că sunt foarte ocupaţi să aducă bani la bugetele publice- dar numai de la iubitorii de animale şi ONG-urile care au scos România din ...rahat - pe banii lor.
RUŞINE, POLIŢIA ANIMALELOR DOLJ!
FOTO:2021