În spatele acestei pagini suntem noi, doi oameni care, din dragoste pentru animale, n-au putut rămâne niciodată indiferenți ochilor mari și privirii speriate ce dictau că au nevoie de ajutor. Dăm nas în bot cu animale pe stradă, ne asigurăm că sunt ale nimănui, le strecurăm în apartamentul nostru care nu e al nostru, le tratăm, le facem niște poze faine și le căutăm stăpân. Din dorința de a virali
za mai ușor cazurile de care ne ocupăm, am creat această pagină prin care sperăm să ajutăm cât mai multe animăluțe să-și găsească o familie a lor. Activitatea noastră principală, așa cm sugerează și numele, privește pisicile, însă nu trecem cu vederea nici peste cazurile de căței, vrăbiuțe, arici sau ce animăluțe ne-o mai scoate destinul în față. Din păcate lipsa spațiului, imobilului propriu și venitului decent în România, nu ne permitem să preluăm animalele găsite de alți oameni. Ce putem face, în schimb, este să dăm o mână de ajutor cu construirea cazurilor pentru adopție și să vă îndrumăm spre grupurile, asociațiile și site-urile care vă pot fi de folos. Ne-au trecut prin mâini zeci de animăluțe, sute chiar, dacă luăm în considerare voluntariatul. De la cei mai fragili sugari, până la cei mai imprevizibili bătrânei, toți, mai puțin unul, au fost tratați din resurse proprii. Din momentul găsirii, aceștia au reprezentat o prioritate pentru noi și vor continua să reprezinte motivul pentru care nu suntem undeva pe o plajă, sorbind dintr-un cocktail care nu-și merită banii. Urmăriți-ne aici sau pe instagram pentru a rămâne la curent cu activitatea animăluțelor noastre și pentru a ne ajuta să scriem împreună povești frumoase.