25/02/2022
Constantin Brâncuși și buna sa prietenă, Polaire, pe un v***r care mergea către New York, undeva în preajma primului război mondial.
Brâncuși își lua câinele cu el peste tot, nu doar în călătorii care durau săptămâni întregi către lumea nouă. Polaire îl însoțea pe marele artist român chiar și la teatru, unde sculptorul avea o lojă rezervată special pentru a putea veni cu câinele.
Uneori, Polaire mergea și la film, iar în cafenelele din Paris era o prezență obișnuită, ba chiar celebrată și admirată.
În presa franceză, Polaire era o celebritate pe măsura stăpânului ei.
Bineînțeles, Polaire era și o obișnuită a atelierului sculptorului de pe Rue Du Montparnasse. Un critic de artă chiar spune că ”Polaire, cățeaua albă a lui Brâncuși, era o prezență semnificativă în atelierul acestuia, cu rol clar de a-i facilita identitatea artistică.”
Polaire a murit tragic, lovită de o mașină, dar Brâncuși nu a uitat-o niciodată. După moartea ei, sculpturile care înfățișau animale au depășit cu mult ca număr pe cele umane.
Brâncuși a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut drept un mare iubitor de animale. Un om care, ca noi toți, se putea apropia și deschide mult mai ușor față de un câine, decât de un om.
Ca orice câine, și Polaire a fost, fără să știe, un terapeut priceput și providențial.