11/08/2023
Ai pisică în casă? Consideră-te o persoană norocoasă! Citește următoarele detalii
Fără să aibă studii de specialitate, pisicile simt când un om este bolnav şi pot identifica energia negativă în organism.
Medicii au observat de multă vreme că în familiile în care există animale de companie, în special pisici, atmosfera e mai senină, bolile sunt mai rare, iar când apar, afecţiunile se vindecă mai repede.
Pisica simte dacă te doare ceva
Nu trebuie să te miri dacă o pisică ţi se aşază în poală, la şale, dacă stai întins pe pat, sau după cap, în zona cervicală. N-o alunga, fii răbdător, las-o acolo unde s-a cuibărit, pisica ştie cât trebuie să stea şi va pleca singură.
Pisica încearcă să se lipească de acea parte a corpului unde se află organul bolnav şi, după un timp, durerea se potoleşte şi omul se simte mai bine.
Pisica şi inima
Sistemul cardiovascular pare a fi „specializarea” acestor patrupede. Pisicile sunt excelenţi „cardiologi”, aşa că cei care suferă de hipertensiune, au trecut printr-un infarct sau accident cerebral li se recomandă să ţină mai des în braţe o pisică.
Din experienţă s-a constatat că prezenţa în casă a unei pisici stabilizează tensiunea arterială şi la persoanele cu distonie neurovegetativă.
Pisica şi creierul
Un alt efect uimitor al influenţei pisicilor asupra organismului omului este îmbunătăţirea memoriei. Medicii au găsit următoarea explicaţie a acestui fapt: cea mai mare acumulare de puncte care activează memoria se află în centrul palmei.
Motan sau pisică?
Pisicile „fetiţe” vindecă mai bine afecţiunile sistemului nervos şi ale organelor interne, în vreme ce „băieţii” sunt specialişti mai buni la capitolele artroză, spondiloză, osteopatii. Pisicile cu blana lungă sunt excelenţi neurologi. Ele ajută în cazul depresiilor, reduc irascibilitatea, normalizează somnul.
Cele cu blăniţă de lungime medie sunt buni cardiologi, iar pisicile cu blana scurtă tratează mai bine afecţiunile stomacului, ficatului şi rinichilor. Pisicile siameze, pe lângă faptul că sunt de mare ajutor în tratarea răcelilor, au un rol important şi în profilaxia gripei. Simpla lor prezenţa în locuinţă anihilează microbii care pot genera boală.
Neagră, roşcată sau cenuşie?
S-a demonstrat că are importanţă chiar şi culoarea blănii. Pisicile negre sunt capabile să absoarbă foarte multă energie negativă şi, de aceea, sunt de neînlocuit în curăţenia energetică a locuinţelor cu multă aparatură electrică.
Una sau chiar două-trei asemenea pisici pot să-i calmeze pe stăpânii exagerat de impulsivi şi temperamentali.
Ferindu-şi stăpânul de excesul de energii negative, pisicile ajută la normalizarea circulaţiei, a metabolismului şi chiar la resorbţia hematoamelor interne. În felul acesta ele previn infarctul, accidentele cerebrale, hipertensiunea, gastrita şi osteopatiile.
CRISTIAN PRECUP