FreidaVet

FreidaVet Freida-Vet - cabinete si farmacii cu profil veterinar. S.C. Vă mulţumim că ne-aţi ales !
(218)

Freida-Vet SRL este o firmă cu profil veterinar, înfiinţată în anul 2006, care, în urma experienţei acumulate de-a lungul anilor dar şi a dedicării şi efortului depus pentru bunăstarea şi sănătatea companionilor necuvântători, a ajuns să fie una dintre cele mai apreciate firme de acest profil din Iaşi. Totul li se datorează clienţilor noştri care au înţeles că, atunci când vine vorba de sănătatea

animalelor cu care îşi împărtăşesc viaţa, o echipă unită şi capabilă îi poate îndruma spre luare deciziilor corecte în privinţa tratării unor afecţiuni sau pentru asigurarea continuării bunăstării lor. Acest lucru este realizat, binenţeles, nu numai cu ştiinţă, ci şi cu cunoaştere şi suflet.

În urma dezvoltării spaţiului european în care ne aflăm, am înţeles că tehnologia medicală este un punct forte în simplificarea şi promptitudinea diagnosticărilor unor afecţiuni. Astfel firma noastră deţine două puncte de lucru menite să preîntâmpine nevoile proprietarilor în soluţionarea anumite probleme ce pot apărea pe parcursul vieţii animalului lor de companie. Primul punct de lucru este menit pentru soluţionarea unor afecţiuni de complexitatea mică-medie, tratamente, vaccinări şi alte manopere de medicină internă. Al doilea punct de lucru este un adevărat centru medical, menit să soluţioneze afecţiunile de complexitatea medie-mare, inclusiv urgenţe veterinare, deţinând astfel o aparatură de ultimă generaţie pentru absolut toate manoperele de chirurgie mare/mică, imagistică medicală ecografică, analizator hematologic şi biochimic, diferite metode colorimetrice aflate în simetrie cu diagnosticul microscopic şi binenţeles orice manoperă de medicină internă, tratamente, vaccinări, etc. Ambele puncte ale noastre deţin o farmacie veterinară cu o multitudine de produse atât medicamentoase cât şi cele de tip pet-shop. Pentru a fi mai aproape de d-voastră sau pentru a ne contacta, vă rugăm să accesaţi rubrica “Contact”, unde veţi găsi toate informaţiile necesare.

13/01/2025
Programul pentru cabinet şi farmacie va fi următorul 🎄
20/12/2024

Programul pentru cabinet şi farmacie va fi următorul 🎄

Moşul şi-a mobilizat ajutoarele şi le-a trimis în patrulare să verifice dacă am fost cuminți şi anul acesta! 🎅🏼Drept urm...
18/12/2024

Moşul şi-a mobilizat ajutoarele şi le-a trimis în patrulare să verifice dacă am fost cuminți şi anul acesta! 🎅🏼
Drept urmare astăzi am fost vizitați de Mira - crăciunița pufoasă şi albă ca zăpada. ❄️⛄️

Mira este unul dintre clienții noştri fideli care nu dă greş niciodată cu ținutele şi clămițele ei asortate! 😍

Ce spuneți despre ținuta ei festivă de azi? ❤️

Vremea mohorâtă de afară nu a speriat-o pe Joy, care s-a îmbrăcat cu cea mai călduroasă hăinuță a ei şi a venit să ne ar...
09/12/2024

Vremea mohorâtă de afară nu a speriat-o pe Joy, care s-a îmbrăcat cu cea mai călduroasă hăinuță a ei şi a venit să ne arate cât ii stă de bine! 😍

29/11/2024
29/11/2024

Programul zilelor viitoare:

30.11.2024 - ÎNCHIS
01.12.2024 - ÎNCHIS

🇷🇴

Daca nu ai posibilitatea să-ți aduci pritenul blanos la cabinet, o facem noi in cele mai bune condiții 🐕‍🦺🦮🐕🐈‍⬛🐩🚑☎️07303...
14/11/2024

Daca nu ai posibilitatea să-ți aduci pritenul blanos la cabinet, o facem noi in cele mai bune condiții
🐕‍🦺🦮🐕🐈‍⬛🐩🚑
☎️0730378736

02/11/2024

Osteita alveolara cronica la pisica reprezinta inflamatia osului alveolar unde este inserata radacina dintelui si afecteaza de obicei caninii superiori. De cele mai multe ori aceasta afectiune apare in cazurile severe de boala parodontala si cauzeaza durere, tratamentul constand in extractia dentara si administrarea de antiinflamatoare/ analgezice.
In cazul lui Kitty, 11 ani, s-a realizat extractia dentara chirurgicala, cu ridicarea unui lambou mucoperiostal, curatarea pungilor parodontale, corectarea osului alveolar, reaplicarea lamboului si sutura acestuia cu fir monifilament resorbabil. Astfel, plaga este protejata si se obtine un aspect fizionomic si estetic al gingiei d**a vindecare.

Pentru consultatii stomatologice, va puteti programa la 0332.140.719 sau 0730.378.736

30/10/2024

24/10/2024



13/10/2024
03/10/2024

De acum ne găsiți și aici, pe pagina dedicată cazurilor de stomatologie veterinară! 🦷🪥

Urmăriți-ne pentru mai multe informații și sfaturi pentru îngrijirea danturii patrupezilor dumneavoastră!

Veterinarian

Iată-ne din nou, căutând o căsuță primitoare pentru o blănoasă! 🏡💚Este vorba despre o fetiță alintată şi frumos pictată!...
10/09/2024

Iată-ne din nou, căutând o căsuță primitoare pentru o blănoasă! 🏡💚

Este vorba despre o fetiță alintată şi frumos pictată! 😍
Ne-a spus că a îndurat destul traiul pe afară şi că îşi doreşte să simtă căldura şi siguranța unui cămin primitor cu stăpâni responsabili! ⭐️

Ce spuneți, o ajutăm? 😌

Pentru detalii şi programări la vizite ne găsiți la numărul de telefon: 0332 140 719 ☎️📞

🩵 SHARING IS CARING 🩵

Address

Soseaua Pacurari, Nr. 35
Iasi
700538

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 19:00
Saturday 09:00 - 15:00
Sunday 09:00 - 12:00

Telephone

+40332140719

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when FreidaVet posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to FreidaVet:

Videos

Share

Category

Our Story

S.C. Freida-Vet SRL este o firmă cu profil veterinar, înfiinţată în anul 2006, care, în urma experienţei acumulate de-a lungul anilor dar şi a dedicării şi efortului depus pentru bunăstarea şi sănătatea companionilor necuvântători, a ajuns să fie una dintre cele mai apreciate firme de acest profil din Iaşi. Totul li se datorează clienţilor noştri care au înţeles că, atunci când vine vorba de sănătatea animalelor cu care îşi împărtăşesc viaţa, o echipă unită şi capabilă îi poate îndruma spre luare deciziilor corecte în privinţa tratării unor afecţiuni sau pentru asigurarea continuării bunăstării lor. Acest lucru este realizat, binenţeles, nu numai cu ştiinţă, ci şi cu cunoaştere şi suflet. În urma dezvoltării spaţiului european în care ne aflăm, am înţeles că tehnologia medicală este un punct forte în simplificarea şi promptitudinea diagnosticărilor unor afecţiuni. Astfel firma noastră deţine două puncte de lucru menite să preîntâmpine nevoile proprietarilor în soluţionarea anumite probleme ce pot apărea pe parcursul vieţii animalului lor de companie. Primul punct de lucru este menit pentru soluţionarea unor afecţiuni de complexitatea mică-medie, tratamente, vaccinări şi alte manopere de medicină internă. Al doilea punct de lucru este un adevărat centru medical, menit să soluţioneze afecţiunile de complexitatea medie-mare, inclusiv urgenţe veterinare, deţinând astfel o aparatură de ultimă generaţie pentru absolut toate manoperele de chirurgie mare/mică, imagistică medicală ecografică, analizator hematologic şi biochimic, diferite metode colorimetrice aflate în simetrie cu diagnosticul microscopic şi binenţeles orice manoperă de medicină internă, tratamente, vaccinări, etc. Ambele puncte ale noastre deţin o farmacie veterinară cu o multitudine de produse atât medicamentoase cât şi cele de tip pet-shop. Pentru a fi mai aproape de d-voastră sau pentru a ne contacta, vă rugăm să accesaţi rubrica “Contact”, unde veţi găsi toate informaţiile necesare. Vă mulţumim că ne-aţi ales !