Numele meu este Tibi Kiss, sunt inginer la bază (nimeni nu-i perfect) și în viața de zi cu zi lucrez pe brânci cu firma mea de alpinism utilitar.
Iubesc mult natura, iar alpinismul montan m-a ajutat să ajung în zonele izolate și pure la care visam și care-mi trezeau sufletul. De aceea cred că m-am și specializat în lucrări dificile și atipice de alpinism utilitar (ex: montarea plaselor de protecție din Salina Turda).
De cand eram copil mă visam alergând pe crestele muntilor, călare ca un haiduc, dar cm toata vara eram prins cu lucrări la firma, aveam timp pentru asta doar iarna. Așa a apărut prima pasiune: câinii de sanie.
Am avut 11 malamuți și 1 husky cu care mergeam pe munte, iarna, cu sania. Sentimentul de a merge noaptea, sub cerul înstelat, într-o liniște deplină și să auzi doar sania care aluneca pe zapadă + respirația câinilor, este unic și indescriptibil.
De la câini, urmatorul pas firesc au fost caii.
În urmă cu 4 ani am luat-o pe Donna, o frumoasă și elegantă Frizian, parcă coborâtă din timpurile cavalerilor, iar apoi pe Sahar, un Shagya Arab, ca o companie pentru ea. Doar că Sahar mi-a facut o frumoasă surpriză și a venit la pachet cu un manz (de care nu știam când am adus-o) și așa cele 2 prietene au devenit mamele alintatului Arkan. Iar eu nu mai aveam cu cine să merg în ture, pentru că și Donnei îi era foarte greu să se despartă de junior.
Așa că l-am adus in familie pe Tulipan, un Lipițan ager și încăpățănat, care a devenit un tovaraș adevărat și am început să am, în sfârșit, sentimentul de haiduc cu el.
Nu am urmarit sa fac un centru de echitație, ci doar să ma pot bucura împreună cu prietenii mei de această pasiune împlinitoare. Dar cu timpul gașca s-a mărit, a invățat să călărească tot mai bine și am tot ridicat ștacheta ca dificultate și lungime a traseelor.
Văzând transformările minunate care s-au produs în viata lor pe toate planurile, a început să crească în mine dorința de a oferi această sansă și altor oameni.
Anul acesta am facut pasul necesar și am adus în familie încă 2 Shagya Arab (Sonia + Sophie) și împreună cu prietenii mei am facut acest ranch. Care nu este un centru de echitație, ci un loc în care prietenii se ajută reciproc să evolueze prin intermediul cailor, atât în timpul călăritului, cât și în celelalte activități adiacente.
Vă așteptăm cu mult drag să ne cunoasteți și să pornim în această călătorie inițiatică împreună.
Tibi