27/01/2025
Argos, câinele fidel al lui Ulise, rămâne unul dintre cele mai emblematice simboluri ale loialității din literatura antică.
Povestea sa provine din Odiseea a lui Homer, un poem epic din secolul al VIII-lea î.Hr. care povestește despre călătoria lungă și periculoasă a lui Ulise în timp ce acesta încearcă să se întoarcă acasă după războiul troian. După 20 de ani de absență plini de bătălii, naufragii și amenințări constante cu moartea, Ulise se întoarce în sfârșit în Itaca, patria sa, dar deghizat. Nimeni nu-l recunoaște, nici măcar familia sau cei mai apropiați prieteni. Dar există un suflet care o face.
Argos, bătrânul său câine, neglijat și slab, întins pe o grămadă de pământ, îl vede de departe. Urechile i se ridică, coada clătina slab. În ciuda faptului că este prea slabă pentru a se ridica, ea găsește puterea de a-l recunoaște pe cel pe care l-a așteptat în toți acești ani.
Această scenă scurtă, dar puternică, apare în Cantul 17 din The Odyssey și a rămas unul dintre cele mai emoționante momente din toată literatura. Argos, uitat de toți, dar încă agățat de speranță, își vede în sfârșit stăpânul din nou. Și cu acel mic și tăcut moment de bucurie, dă drumul vieții, murind în pace.
Este o dovadă a iubirii veșnice a câinilor: ei nu uită niciodată, nu încetează să spere și nu încetează să iubească. Loialitatea lui Argos este atemporală, amintindu-ne că și în cele mai vechi povești, legătura dintre oameni și câini era văzută ca fiind sacră. Pentru oricine a iubit vreodată un câine, această scenă atinge profund inima. Nu este vorba despre măreție sau eroism, ci despre puterea tăcută a devotamentului.